traffic analysis

LEURDA - un detoxifiant minune, după o iarnă lungă

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________


După cum îi spune numele latinesc, Allium ursinum, leurda are calităţi asemănătoare usturoiului, de la miros şi gust, până la proprietăţi terapeutice.


Descriere:

Este răspândită în toată Euroasia, în special estul Europei şi Caucaz.

Leurda (usturoiul sălbatic) este o plantă perenă, care creşte în umezeala pădurilor, în locuri umbroase. Are rădăcina asemănătoare unei cepe şi tulpini înalte de 15 până la 40 cm, care poartă frunze mari, strălucitoare, de formă ascuţită şi culoare verde, proaspăt.


Din aprilie până în iunie are flori albe, caracterizate de o aromă de usturoi. Planta are seminţe negre şi se înmulţeşte prin polenizare.
Leurda nu necesită cultivare, are nevoie doar de o locaţie umbroasă, preferabil sub copaci, şi va creşte singură. Se dezvoltă cel mai bine în soluri umede, deşi se acomodează şi acolo unde solul este foarte umed doar iarna. Când are condiţii propice, va forma un adevărat covor şi poate fi destul de invazivă, având tendinţa de a se răspândi peste tot.
Leurda începe să se dezvolte de la mijlocul până la sfârşitul iernii, înfloreşte primăvara şi moare în mijlocul verii, ceea ce permite altor plante să crească în acelaşi spaţiu.


Descrierea condimentului : Leurda are un gust asemănător cu cel de usturoi, dar mai puţin puternic, iar aroma seamănă bine cu cea de arpagic, puţin usturoiată, puţin iute, dar nu foarte puternică.
Frunzele trebuiesc recoltate înainte ca planta să înflorească. Bulbul, mult mai mic decât cel al usturoiului, este rareori folosit.


Pregatire si depozitare : Frunzele se păstrează câteva zile, la răcoare, în sertarul de jos al frigiderului.
Cea mai bună metodă de păstrare a lor este prin congelare, sau prin includerea unui sos de tip pesto, alături de ulei de măsline, seminţe de pin, parmezan, eventual alte verdeţuri.
Bulbul plantei poate fi şi el păstrat, mai ales dacă este recoltat în iunie-iulie, caz în care rezistă cel puţin 6 luni.


Origine : Leurda este nativă din Europa centrală şi de vest. În SUA există o plantă sălbatică, cu miros de ceapă, allium tricoccum, folosită în scopuri similare.

Etimologie : în general, după cum se va vedea, denumirile plantei în mai toate limbile reflectă locul în care creşte, pădurile umbroase, şi momentul dezvoltării, în prag de primăvară.

Denumirea engleză “ramson” (în engleza veche “hramsan”) are o origine nesigură; denumiri înrudite se găsesc şi în alte limbi: “ramslok” în suedeză, “ramsen” în germană.


Denumirea românească, “leurdă” provine din “al” care înseamnă usturoi (din latinescul allium) şi “urda” care este înrudită cu cuvântul urs. Combinaţia ar da “usturoiul ursului” şi se explică prin aceea că, la ieşirea din hibernare, leurda este una dintre primele plante pe care urşii le pot întâlni şi consuma.

Bulgărescul “levurda” a fost împrumutat din română. Ursul este un element asociat plantei şi în alte limbi, cum ar fi o denumire alternativă engleză “bear’s garlic”.
Denumirea de “usturoi sălbatic” este asociată plantei în multe limbi: “ail sauvage” în franceză, “agrio skorko” în greacă, “dikij chesnok” în rusă, “yabani sarimsak” în turcă.
O altă denumire uzitată este cea de “usturoi de pădure”: “woutknooploock” în olandeză şi “ajo silvestre” în spaniolă.


Ce conţine planta:

- sulfură de alil (care conferă mirosul şi gustul de usturoi)
- vitaminele A şi C
- ulei eteric complex
- săruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru
- adenizină, o substanţă cu rol în reducerea colesterolului şi împiedicarea formării trombilor
Pe scurt, cam tot ce-i lipseşte organismului după o iarnă grea.


Detoxifiant de excepţie

Frunzele proaspete au efecte antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului intestinal.
Prin urmare, leurda este un purificator perfect pentru tot aparatul digestiv.
O cură de o lună cu leurdă face minuni.
Cele mai eficiente rezultate le avem, dacă mâncăm frunze proaspete, deoarece, prin uscare, ele îşi pierd întrucâtva proprietăţile curative.


Pentru o inimă puternică

Pe termen lung este adjuvantul cel mai bun în tratarea bolilor cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), fiind administrată în cure de câte 2-3 luni (cu 2 săptămâni de pauză), sub formă de tinctură.

Cum se ia:
- o linguriţă cu tinctură în puţină apă, de patru ori/zi, înaintea meselor principale.

Cum acţionează:
- substanţele active din leurdă au efecte vasodilatatoare, curăţă sângele de substanţe toxice, reduc hipertensiunea arterială, previn accidentele vasculare, evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei prin fluidificarea sângelui şi dizolvarea plăcilor de colesterol.


Anumite substanţe active din leurdă neutralizează radicalii liberi din sânge, responsabili de îmbătrânirea organismului, au efecte de relansare a activităţii endocrine, previn sclerozarea vaselor de sânge şi favorizează circulaţia cerebrală.

Alte preparate

SUC
- combate reumatismul degenerativ.

Cum se prepară:
- o mână de frunze proaspete, tăiate foarte fin, se pun într-un vas de sticlă, în care se toarnă deasupra un pahar de apă călduţă. Se lasă la macerat la temperatura camerei timp de 4 ore, apoi se filtrează prin tifon.
Se bea imediat după preparare, câte 1-2 pahare/zi, pe stomacul gol, în cure de minim 20 de zile.

Efecte suplimentare:
- combate mastita, previne apariţia nodulilor la sân, înlătură efectele nocive ale tutunului printr-o acţiune puternic antitoxică. Vindecă rănile proaspete.


TINCTURĂ

Remediu contra uitării şi, mai ales, o metodă sigură de a păstra peste an, minunatele proprietăţi ale leurdei.

Cum se prepară:

- frunzele proaspăt culese se taie mărunt şi se introduc într-o sticlă. Se adaugă alcool rafinat de 38-40 grade, până sunt acoperite. Se lasă la loc însorit 2 săptămâni, se strecoară şi se pune la păstrare în sticle mici de culoare închisă.
Se consumă de patru ori/zi câte 15 picături, puse în apă sau ceai de plante.

Efecte suplimentare:
- tratamentul este eficient în bolile cardiovasculare.


VIN

Remediu minunat pentru persoanele în vârstă, cele care suferă de tuse rebelă, insuficienţă respiratorie, expectoraţii persistente şi tuberculoză pulmonară.

Cum se prepară:


- se pune un pumn de frunze proaspete sau de bulbi mărunţiţi în 500 ml de vin alb. Se fierb 5 minute, se lasă la infuzat alte 10 minute, apoi se strecoară şi se îndulceşte cu miere.
Se bea dimineaţa câte un păhărel, timp de 14 zile.

Efecte suplimentare:
- este un tonic de invidiat.


INFUZIE

Acţionează în boli gastrointestinale, precum diaree acută şi cronică, dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări şi distruge viermii intestinali, inclusiv limbrici.

Cum se prepară:

- două linguriţe cu frunze tocate mărunt se pun în 200 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute.
Se beau 1-2 căni/zi.

Efecte suplimentare:
- curăţă rinichii şi vezica urinară, stimulând urinarea şi eliminând excesul de acid uric, prevenind astfel crizele de gută.


Cum mai putem folosi leurda:

Miere
Albinelor le place leurda, care, de altfel, are nişte floricele foarte frumoase şi cu miros puternic. Un stup plasat într-o zonă invadată de leurdă înflorită, asigură o depunere de 1 kg de miere/zi.


Utilizari culinare : Leurda este folosită în bucătăria europeană, dar, neputând fi cultivată, nu a câştigat o mare importanţă.
Frunzele uscate au un miros slab şi pot fi folosite în cantităţi mari. Se pot conserva foarte bine preparate într-un sos ca pesto, sau prin congelare.

Frunzele au un gust delicios când sunt crude, cu o aromă de usturoi, mai blândă decât a acestuia, şi dau o aromă într-adevăr distinctă salatelor de iarnă, omletelor, sosurilor, piureului de cartofi etc. Sunt folosite la asezonarea supelor, tocanelor, salatelor şi pot fi utilizate chiar şi în loc de spanac.


Primăvara frunzele sunt culese şi folosite crude pentru a aromatiza brânza, supele şi sosurile. Se foloseşte, de asemenea, la preparare de unt aromat; leurda se toacă şi se amestecă bine cu unt moale. Acest unt poate asezona carnea friptă, sau prăjită.

Leurda nu trebuie fiartă, ci utilizată doar crudă, frunzele fiind amestecate în mâncare exact înainte ca aceasta să fie servită. Altfel, cea mai mare parte a aromei se pierde, parfumând aerul din bucătărie şi nu mâncarea.


În Germania şi în restul Europei centrale, leurda a câştigat multă popularitate în ultimii ani.
Florile au aromă mai puternică decât frunzele, în cantităţi mici fiind un element decorativ valoros pentru salate, cărora le îmbunătăţeşte gustul şi buchetul.
Bulbul poate fi şi el mâncat crud sau gătit şi poate fi recoltat pe toată durata anului, deşi este mai bun când planta hibernează, adicş între iulie şi ianuarie. Are o aromă puternică de usturoi, deşi este mai mic şi mai greu de folosit.


Alte reţete:
- salate în combinaţie cu salată verde, spanac tânăr, frunze de păpădie
- în asociere cu urzica, spanacul, ştevia, în supe, ciorbe, pireuri, găluşte, perişoare ş.a.
- ca decoraţie comestibilă
- sandvişuri cu puţin unt şi leurdă tăiată mărunt, amestecată cu pătrunjel la fel de mărunt tăiat.


PE SCURT:

- fluidifică sângele
- ajută la îmbunătăţirea memoriei
- tratează eficient insomnia
- atenuează insuficienţa respiratorie provocată de tuse
- stopează diareea acută şi cronică însoţită de balonări şi colici
- grăbeşte vindecarea rănilor
- adjutant în tratarea hipertensiunii arteriale
- accelerează procesul de recuperare după un accident vascular
- previne şi tratează guturaiul
- înlătură efectele nocive ale nicotinei şi ale fumatului
- este eficientă în tratarea reumatismului
- ajută la combaterea eczemelor
- favorizează circulaţia cerebrală.

PRECAUŢII ŞI CONTRAINDICAŢII

Planta este mult mai bine tolerată de sistemul digestiv, decât usturoiul.
Dar cei cu stomac sau colon foarte sensibile este de preferat să folosească leurda mai rar.
Nu este indicată mamelor care alăptează, deoarece schimbă gustul laptelui, gust ce poate fi neplăcut pentru sugar.